SCURT ISTORIC

Abordarea strategică își are originile în tradiția antică greacă a retoricii sofiștilor aplicată în arta strategiei chineze, dar mai ales în vechile arte de rezolvare a situațiilor aparent irezolvabile, într-un timp scurt, prin utilizarea strategiilor și modurilor de comunicare sugestive și persuasive (Terapia breve strategica¹, 1997 - Cavalcare la propria tigre², 2003), în teoria comunicării lansată în domeniul antropologic de către Gregory Bateson, în studiile constructiviste ale teoriei cibernetice (Heinz von Foerster, Ernst von Glaserfeld), în studiile de hipnoză și sugestie ale lui Milton Erickson.

Raportându-ne la vremurile mai recente, abordarea strategică derivă din tradiția bogată a Școlii din Palo Alto (Mental Research Institute-MRI), și anume din formularea modelului de Terapie Scurtă. Practic, în anii 70, grupul de cercetare al MRI a prezentat comunității de terapeuți rezultatele proiectului "Brief Therapy Center" (Watzlawick, Weakland, Fisch 1974 - Weakland et alt. 1974).

Lucrările de aprofundare și sistematizare a principiilor teoretice și practice ale comunicării terapeutice se datorează lui Paul Watzlawick (Pragmatica della comunicazione umana, 1971).

În anul 1987, Giorgio Nardone a direcționat evoluția modernă a Terapiei Scurte către o formă avansată de tehnologie terapeutică, respectiv ”TERAPIA SCURTĂ STRATEGICĂ”, care de mai bine de 20 de ani s-a dovedit eficace și eficientă în cadrul multor contexte și în diferite medii culturale. În prima carte, manifest al terapiei scurte evoluate – ”Arta Schimbării” (1990), apar pentru prima oară ”protocoalele specifice” de tratament pentru anumite tulburări.

În următorii ani, în colaborare cu Paul Watzlawick și cu studenții Școlii sale, tot în baza unor cercetări aplicate pe un număr mare de subiecți și situații, a elaborat un număr mare de protocoale specifice de tratament, stabilind astfel instrumentele de lucru asupra ”realității” pe care fiecare și-o construiește, transformând percepțiile, reacțiile și gradul de conștientizare.

Toate aceste demersuri au dus la publicarea mai multor lucrări (vezi bibliografia), traduse în multe limbi și care au devenit chiar studii fundamentale ale abordării strategice în psihoterapie.

În cartea ”Paura, Panico, Fobie³” (1993), redactată în baza unei alte cercetări medicale riguroase, prezintă protocoalele de tratament pentru fobie, impulsuri, obsesii, atacuri de panică și ipohondrie, care s-au dovedit a fi cea mai eficace și rapidă metodă de terapie pentru astfel de patologii.

În anul 1997, alături de Paul Watzlawick, scrie antologia ”Terapia breve strategica” (1997), care cuprinde contribuțiile celor mai cunoscuți autori la nivel mondial, prezentând, printre altele, teoria și cele mai avansate protocoale alte tratamentului strategic pentru cele mai importante patologii psihologice.

În cartea "Le prigioni del cibo - Vomiting, Anoressia, Bulimia: la terapia in tempi brevi" (1999) sunt prezentate nu doar dezvoltarea protocoalelor eficace pentru tratarea acestor tipologii, ci chiar o nouă perspectivă cu privirea la modul lor de funcționare și a clasificării acestora.

Pe scurt, modelul Terapiei Scurte Strategice a reprezentat un fel de revoluție copernicană în domeniul psihoterapiei, îndreptând intervenția terapeutică spre soluționarea efectivă și rapidă a problemelor pe care pacienții le prezintă, demonstrând astfel faptul că, chiar dacă problemele și suferințele oamenilor pot fi foarte persistente, complicate și dureroase, nu au nevoie neapărat de soluții la fel de lungi și complicate.

De peste cincisprezece ani, implementarea modelului strategic a dus la aprofundări şi practici interesante nu doar în cadrul instituţiilor medicale şi în contextul educaţional şi organizaţional.

PSIHOTERAPIA SCURTĂ STRATEGICĂ

Terapia Scurtă Strategică este o abordare originală în ceea ce privește formarea și soluționarea problemelor umane prezentând fundamente teoretice si modele aplicative în constanta evoluție pe baza cercetărilor empirice. Este vorba de o intervenție terapeutică scurtă (înțelegând prin “scurtă” sub un număr de 20 de ședințe) care se ocupă pe de-o parte de eliminarea simptomelor sau comportamentelor disfuncționale pentru care persoana a venit în terapie, iar, pe de alta parte, de producerea schimbăriii modalităților cu ajutorul cărora se construiește propria realitate personală și interpersonală.
În consecință, Terapia Scurtă Strategică reprezintă o intervenție radicală și de “durată” și nu doar o terapie superficială și strict simptomatică. Spre deosebire de tradiționalele abordări psihologice și psihiatrice, în terapia strategică, nu se utilizează nici o teorie despre “natura umană”, și, în consecință nicio definiție care să vizeze “normalitatea” sau “patologia” psihică.
Din aceasta perspectivă, terapeutul strategic este interesat de “funcționalitatea” sau “disfuncționalitatea” comportamentului persoanelor și a modului lor de raportare la propria realitate.
Cand te găsești in fața unei dificultăți -personală, relațională sau profesională- primul lucru pe care iți vine să-l faci pentru a o rezolva, este să utilizezi o strategie care pare productivă, măcar pentru ca a funcționat în trecut în cazul unei dificultăți asemănătoare. Daca strategia aleasă funcționează, dificultatea se rezolvă în scurt timp.
Dar se poate întâmpla câteodată, ca, strategia noastră să nu mai funcționeze cum ne-am așteptat, determinând astfel intensificarea eforturilor noastre în acea direcție, din moment ce soluția gândită ne apare ca fiind cea mai logică, clara, și unica posibilă. Dar cu cât aplicăm această strategie, cu atât dificultatea inițială pare a nu se rezolva, ci chiar mai mult, pare că se complică, transformându-se într-o adevarată problemă structurată.
În aceste cazuri, chiar eforturile pe care persoana le depune în direcția schimbării ajung să mențină situația neschimbată, sau:”soluțiile încercate”puse în act de către subiect sau de persoanele apropiate lui pentru a încerca să rezolve problema, ajung de fapt să o alimenteze și să determine astfel persistența ei. Aceste tentative de soluționare sunt destul de des recunoscute de către persoana însăși ca fiind nefuncționale, dar în ciuda acestui fapt,ea nu reușește să procedeze în alt mod, dezvoltând astfel o puternică neîncredere în posibilitatea schimbării propriei situații problematice.
Dintr-un punct de vedere strategic, pentru a schimba o situație problematică, nu e necesar să se evidențieze/descopere cauzele originare (aspect, asupra căruia, nu ar fi nici o posibilitate de intervenție), ci să se lucreze asupra modului în care aceasta se menține în prezent, datorită repetiției redundante a “soluțiilor încercate” adoptate. Din acest motiv, terapeutul strategic se focalizează în terapia sa pe ruperea acestui cerc vicios care s-a format între soluțiile încercate și persistența problemei, intervenind preferabil asupra prezentului decât asupra trecutului, asupra “modului în care funcționează” problema, mai mult decât asupra cauzei (“de ce există”), asupra cercetării “soluțiilor” preferabil decât asupra “cauzelor”.
Ultimul scop al intervenției terapeutice devine astfel schimbarea perspectivei subiectului din poziția sa originara rigidă și disfuncțională (care se exprimă prin “soluțiile încercate”) într-o perspectivă mai elastică și funcțională, cu posibilități majore de alegere. În acest fel, persoana achiziționează capacitatea de a înfrunta problemele fară rigiditate și stereotipie, dezvoltând un evantai de diverse posibile strategii rezolutive.
Pentru a atinge acest obiectiv într-o manieră eficientă și rapidă, intervenția strategică este de tip activ și prescriptiv și trebuie să producă rezultate începand chiar de la primele ședințe. Daca acest lucru nu se intamplă, terapeutul este oricum în masură să modifice propria strategie pe baza răspunsurilor oferite de pacient, până când găsește modul în care să conducă persoana la schimbarea definitivă a propriei situații problematice.

¹În traducere: ”Terapia scurtă strategică”
²În traducere: ”Călărind propriul tigru”
³În traducere: ”Frică, Panică, Fobie”
În traducere: ”Terapia scurtă strategică”
În traducere: ”Prizonierii mâncării – Voma, Anorexia, Bulimia: terapia scurtă”