Abordarea strategică a psihoterapiei poate fi definită ca „arta de a soluţiona probleme umane complicate cu ajutorul unor soluţii aparent simple”.
Totuşi, problemele şi suferinţele oamenilor pot fi complexe şi pot exista de mult timp şi, de fapt, tocmai de aceea nu este nevoie de soluţii la fel de lungi şi complicate. Este o abordare care se ocupă de „modul” în care oamenii îşi construiesc singuri problemele şi le păstrează o bună perioadă de timp şi „cum” ar putea să le înfrunte cu ajutorul unei terapii scurte. Prin urmare, obiectivul terapiei strategice este de a soluţiona cât mai repede posibil problemele şi tulburările care pot deveni invazive şi invalidante nu numai pentru pacientul vizat cât şi pentru cei din jurul lui.
Din acest punct de vedere, terapia scurtă strategică reprezintă o formă de intervenţie scurtă şi focalizată, centrată pe înlăturarea simptomelor, pe de-o parte, şi pe schimbarea percepţiei pe care pacientul o are despre sine, despre ceilalţi şi despre lume, pe de altă parte.